Evenimentul s-a incheiat

De ce să participi?


În cadrul evenimentului, va fi prezentat proiectul OSHVET al EU OSHA de către reprezentantul Agenției Europene, Dl. Bruno THIEBAUD, Director de Comunicare – Direcția de Comunicare și Promovare/EU OSHA.

Proiectul OSHVET este rezultatul colaborării EU OSHA cu două mari rețele pan-europene din domeniul educației vocaționale, respectiv EVBB (The European Association of Institutes for Vocational Training) și EfVET (The European Forum of Technical and Vocational Education and Training).

Obiectivul proiectului OSHVET este acela de creștere a conștientizării privind importanța instruirii de securitate și sănătate în muncă în sistemul educațional vocațional din UE și țările EEA (European Economic Area).

În 2020, șase state au agreat să participe la Proiectul Pilot OSHVET (BE, NL, NO, DE, ES, PT). Ulterior, Punctul Focal EU OSHA – România s-a alăturat Punctelor Focale din statele deja participante, în scopul promovării acestui proiect și în România și realizării de activități concrete, în colaborare cu partenerii noștri din Rețeaua Națională a Punctului Focal.

În cadrul webinar-ului, reprezentanți la vârf ai instituțiilor partenere vor face o prezentare a sistemului de învățământ tehnologic și vocațional din România și a celor mai importante inițiative în domeniul promovării securității și sănătății în muncă din sistemul educațional realizate până în prezent.

Vom aduce, de asemenea, în eveniment, și elemente concrete din activitatea și inițiativele unor instituții de învățământ de profil prezentate de directori și profesori de colegii tehnologice și vocaționale de prestigiu din România și nu numai.

Avem, astfel, deosebita plăcere de a saluta prezența în webinar a Colegiului de Industrie Ușoară din Bălți, Republica Moldova, reprezentat de către Directorul colegiului și așteptăm cu interes experiența colegilor noștri de peste Prut.

În final, seminarul își propune identificarea de oportunități concrete de dezvoltare a proiectului OSHVET în România, cu sprijinul Agenției Europene, al Punctului Focal EU OSHA – România precum și al instituțiilor partenere la nivel național.

Ne dorim un eveniment interactiv și vă invităm să vă exprimați opiniile și sugestiile Dvs. vis-à-vis de tema propusă!

Vă mulțumim!

Eveniment organizat de

Punctul Focal EU OSHA - România

Agenda

09:45

Accesul participanților pe platforma Conferințe.ro

10:15

Doru Costin DARABONT

Director General, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii ’Alexandru Darabont’ INCDPM – București

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii ’Alexandru Darabont’ INCDPM – București

10:30

Dantes Nicolae BRATU

Inspector General de Stat, Inspecția Muncii, Președinte al Rețelei Naționale a Punctului Focal EU OSHA - România

Inspecția Muncii

10:40

Dan CAȘCAVAL

Rector, Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

10:50

Neculai Eugen SEGHEDIN

Prorector, Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

11:00

Luciana ANTOCI

Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

Inspectoratul Școlar Județean - Iași

11:10

Costel GROJDEA

Inspector Șef, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

11:20

Daniel George TANASIEVICI

Inspector Șef Adjunct SSM, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

11:30

Bruno THIEBAUD

Communication Manager, Communication and Promotion Unit, The European Agency for Safety and Health at Work (EU OSHA)

OSHVET - Raising Awareness of the Importance of OSH in Vocational Schools

(OSHVET - Creșterea conștientizării privind importanța securității și sănătății în muncă în învățământul vocațional)

12:00

Nicolae CERNEI

Ambasador Național / OSHVET / România, Director, FRG (Fundația Româno – Germană pentru Instruire și Perfecționare în Sectorul Construcțiilor), Timișoara

12:30

Pauză de cafea & de mișcare

12:45

Cristian PRAVĂȚ

Inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

12:45

Rodica DUMITRU

Inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

13:00

Adrian ISPĂȘOIU

Președinte, Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM)

13:30

Proiectul ‘AVE’ – Prezentare generală

14:00

Mihai – Adrian BERNEVIG

Universitatea Tehnică ’Gheorghe Asachi’ - Iași, Director al Departamentului de Ingineria Materialelor și Securitate Industrială

15:00

Sesiune de întrebări & răspunsuri / Concluzii / Închiderea seminarului

Moderatori

Petrica Muresan

C.E.O Platforma SSM.ro

Alina VOINEA

Psiholog, MSc & Psihoterapeut, Consultant PR

Marius Dumitrescu

Manager Conferinte.ro

Invitati

Bruno THIEBAUD

Communication Manager, Communication and Promotion Unit, The European Agency for Safety and Health at Work (EU OSHA)

Grigore GAITUR

Director, Colegiul de Industrie Ușoară din Bălți, Republica Moldova

Doru Costin DARABONT

Director General, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii ’Alexandru Darabont’ INCDPM – București

Dantes Nicolae BRATU

Inspector General de Stat, Inspecția Muncii, Președinte al Rețelei Naționale a Punctului Focal EU OSHA - România

Dan CAȘCAVAL

Rector, Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

Neculai Eugen SEGHEDIN

Prorector, Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ - Iași

Luciana ANTOCI

Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

Costel GROJDEA

Inspector Șef, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

Daniel George TANASIEVICI

Inspector Șef Adjunct SSM, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

Nicolae CERNEI

Ambasador Național / OSHVET / România, Director, FRG (Fundația Româno – Germană pentru Instruire și Perfecționare în Sectorul Construcțiilor), Timișoara

Cristian PRAVĂȚ

Inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

Rodica DUMITRU

Inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean - Iași

Adrian ISPĂȘOIU

Președinte, Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM)

Mihai – Adrian BERNEVIG

Universitatea Tehnică ’Gheorghe Asachi’ - Iași, Director al Departamentului de Ingineria Materialelor și Securitate Industrială

Gabriela CĂLDĂRESCU

Șef serviciu CSSM, Inspectoratul Teritorial de Muncă - Iași

Laura CÂRSTEA

Director, Liceul Tehnologic Economic ”Virgil Madgearu” Iași

Ioana – Georgiana NICOLESCU

Manager Punct Focal EU OSHA - România

Florentina CIORBĂ

Sef serviciu APA VITAL SA

Parteneri