Organizator

Punctul Focal EU OSHA - România

De ce să participi?

Evenimentul este organizat de Punctul Focal al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU OSHA) și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Muncii "Alexandru Darabont" INCDPM - București, în parteneriat cu Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM).

Conferința marchează închiderea Campaniei EU OSHA 2023 – 2025 din anul în curs, la nivel național, și vă propune, în același timp, o trecere în revistă a evenimentelor organizate de Punctul Focal – România, în parteneriat cu cei mai importanți actori din Rețeaua Națională, evidențiind temele abordate, rezultatele obținute și, respectiv, provocările cu care ne-am confruntat în realizarea activității noastre.

În deschiderea Conferinței, reprezentanții celor mai importanți parteneri naționali ai Punctului Focal EU OSHA – România vor veni cu mesaje dar și cu sugestii/propuneri privind atingerea obiectivelor Campaniei pentru 2025, acesta fiind ultimul an al Campaniei în curs. 

În cadrul Conferinței, Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă - EU OSHA, va fi reprezentată de către Domnul Tim TREGENZA, Senior Network Manager & Head of International Relations – EU OSHA care va face o prezentare a principalelor obiective/studii/proiecte ale Agenției, în linie cu documentul – cheie al UE din domeniul securității și sănătății în muncă, respectiv Cadrul Strategic UE pentru Securitate și Sănătate în Muncă 2021 - 2027.

Experți din domenii variate vor susține în cadrul Conferinței prezentări pe tema Campaniei precum și exemple de bune practici din activitatea desfășurată cu profesionalism în domeniul prevenirii riscurilor și îmbunătățirii condițiilor de muncă pentru lucrătorii din instituții, companii publice și private etc., din diverse sectoare de activitate. 

Nu în ultimul rând, vor fi abordate efectele psihologice ale digitalizării asupra securității și sănătății lucrătorilor, odată cu impactul asupra societății în general.

Vă vom prezenta, de asemenea, direcțiile viitoare de activitate a Punctului Focal EU OSHA – România în cadrul Campaniei Agenției Europene 2023-2025, „Securitatea și Sănătatea în Muncă în Era Digitală”, pentru 2025.

De asemenea, ne dorim ca evenimentul să se desfășoare interactiv astfel încât participanții la Conferință să poată veni cu propuneri/sugestii pentru activitatea Punctului Focal din cadrul Campaniei EU OSHA 2023 – 2025 ‘OSH in the Digitalization Era’ / „Securitatea și Sănătatea în Muncă în Era Digitală”, în anul 2025.     

Conferința va marca astfel închiderea Campaniei EU OSHA 2023-2025 „Securitatea și Sănătatea în Muncă în Era Digitală” / 2024, la nivel național, și vă invităm să ne fiți alături în evenimentul nostru.     

Vă așteptăm cu plăcere și interes la acest important eveniment al Punctului Focal EU OSHA – România, alături de partenerii noștri și vă invităm la Conferința Națională de marți, 26 noiembrie 2024, la București, Hotel Pullman, orele 10:00 – 16:30!  

Vă mulțumim!

Punctul Focal EU OSHA – România  

AGENDA EVENIMENTELOR

09:30

Înregistrarea participanților și accesul în sala de conferință

10:00

Ioana – Georgiana NICOLESCU

Manager al Punctului Focal al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU OSHA) – România

Tim TREGENZA

Senior Network Manager & Head of International Relations/EU OSHA – Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU OSHA) / The European Agency for Safety and Health at Work (EU OSHA), Bilbao, Spania

Doru Costin DARABONT

Director General, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabont” INCDPM - București, România

Adrian ISPĂȘOIU

Președinte al Asociației Române de Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM) – București, România

Alina Costache

Dipl. MSc. Psiholog & Psihoterapeut / Consultant PR

Camelia Florentina IORGULESCU

Consilier, Serviciul de Analize și Monitorizare a Politicilor de Muncă și Ocupare - Direcția Generală Politici de Muncă, Ocupare și Formare Profesională, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) – București, România

Monika BATLINER

Inspector de Muncă, Direcția de Control al Securității și Sănătății în Muncă (DCSSM), Inspecția Muncii, București, România,

11:00

Sesiunea I – Prezentări

13:30

Pauză de masă & Networking

14:30

Sesiunea a II-a – Prezentări

Decebal Leonard MARIN

Psiholog, MSc., PhD, Managing Partner, CORPORATE DYNAMICS – București, România

Cosmina CUCU

Psihoterapeut integrativ – IRPI (Institutul Român de Psihoterapie Integrativă), București, România

16:15

Concluzii & Închiderea evenimentului

INVITAȚI

Ioana – Georgiana NICOLESCU

Manager al Punctului Focal al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU OSHA) – România

Tim TREGENZA

Senior Network Manager & Head of International Relations/EU OSHA – Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU OSHA) / The European Agency for Safety and Health at Work (EU OSHA), Bilbao, Spania

Doru Costin DARABONT

Director General, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabont” INCDPM - București, România

Adrian ISPĂȘOIU

Președinte al Asociației Române de Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM) – București, România

Alina Costache

Dipl. MSc. Psiholog & Psihoterapeut / Consultant PR

Petru MUREȘAN

Manager Platforma SSM.ro

Roxana MIHĂIȚĂ

Expert OSH, Pro SSM Consult - Bucuresti, Romania

Camelia Florentina IORGULESCU

Consilier, Serviciul de Analize și Monitorizare a Politicilor de Muncă și Ocupare - Direcția Generală Politici de Muncă, Ocupare și Formare Profesională, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) – București, România

Monika BATLINER

Inspector de Muncă, Direcția de Control al Securității și Sănătății în Muncă (DCSSM), Inspecția Muncii, București, România,

Cătălin CERVICESCU

Direcția de Control al Securității și Sănătății în Muncă (DCSSM), Inspecția Muncii, București, România

Cosmina CUCU

Psihoterapeut integrativ – IRPI (Institutul Român de Psihoterapie Integrativă), București, România

Decebal Leonard MARIN

Psiholog, MSc., PhD, Managing Partner, CORPORATE DYNAMICS – București, România

Vlad ANTALOAIE

CEO & Co-fondator - PHORMA București, România

Parteneri