Organizat de

Parteneri

DESPRE PROIECT

Conferinta este organizata in cadrul proiectului "PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI IN MUNICIPIUL TARGU MURES" finantat partial din bugetul local al Municipiului Targu Mures prin Directia de Asistenta Sociala Targu Mures in baza Legii 350/2005.


Conferinta este organizata de Asociatia SURYAM si Farmacia Socială in parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Rosie din Romania - Filiala Mures și cu sprijinul Universitatii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade" - FACULTATEA DE FARMACIE si FACULTATEA DE MEDICINA - Disciplina de Sanatate Publica si Management. 


Conferința a fost creditata de Colegiul Farmacistilor din România prin adresa 368 din 31.10.2023 cu 8 credite EFC.


Scopul acestui proiect este intervenţia coerentă şi unitară, care să presupună implicarea tuturor profesionistilor din domeniul farmaceutic la nivelul Municipiului Targu Mures pentru diminuarea factorilor de risc şi întărirea factorilor de protecţie privind prevenirea consumului de droguri bazate pe produse farmaceutice deja existente, dar destinate altor utilizări decât utilizarea în scop terapeutic.


Acest eveniment va reuni specialiști și profesioniști din domeniul medical și social pentru a aborda subiecte precum identificarea și gestionarea abuzului de medicamente, recunoașterea riscurilor asociate și modalități de intervenție pentru prevenirea consumului de droguri. 


În cadrul conferinței, vom aborda aspecte precum identificarea și gestionarea abuzului de medicamente, recunoașterea potențialelor riscuri și modalități de intervenție pentru prevenirea consumului de droguri.


Vom explora rolul crucial al profesioniștilor farmaceutici în această problematică și modalitățile prin care aceștia pot contribui la reducerea acestui fenomen în comunitate.



CONTEXT

"Devenită tradiție, Conferința Farmaciștilor Mureșeni, ediția a IX-a, reunește într-un format nou, hibrid, farmaciști din toate sferele de activitate ale domeniului farmaceutic alături de alți specialiști din sănătate.
Desfășurată sub sloganul ” O breasla unită este mai puternică”,  conferința este creditată cu 32 credite EFC, având o agendă bogată și atingând subiecte de mare actualitate ale domeniului farmaceutic și al sănătății cum ar fi Serviciile farmaceutice - tema anului 2021, calitatea în domeniul farmaceutic, legislație precum și teme medicale de interes ale perioadei pe care o parcurgem, pandemia COVID19 dar și alte tipuri de patologii.
Farmaciștii mureșeni au ocazia să împărtășească  colegilor farmaciști, din experiența proprie, provocări și satisfacții ale  activității profesionale curente.
Conferința cuprinde și un moment festiv de înmânare a premiilor de excelența a Galei farmaciștilor 2020, gală care nu s-a putut desfășura fizic.
Deasemenea, în finalul evenimentului sunt invitați farmaciști care au diverse pasiuni pentru a le împărtăși în câteva cuvinte și imagini colegilor participanți, hoby-urile lor.
Desfășurată în mod hibrid cu prezența fizică limitată (conform cerințelor privind limitarea răspândirii noului Coronavirus SARS-Cov-2), în sala de conferințe a Hotelului Privo Târgu-Mureș și transmisă live on-line pe platforma conferințe.ro, conferința se bucură de un număr de peste 600 de participanți înscriși.
Vă invit așadar dragi colegi, să vizionați acest eveniment pentru care s-au depus eforturi considerabile de organizare.
Chiar dacă aceste vremuri ne impun anumite limite am ținut să duc mai departe organizarea acestui eveniment, devenit tribuna nostră a farmaciștilor, pentru a fi mai aproape unii de alții, pentru a fi la curent cu noutățile din domeniul exercitării profesiei noastre."
Cu considerație, Farm.Nicoleta Logigan Președinte Colegiul Farmaciștilor Mureș

INVITATI / LECTORI

Prof.univ.dr.farm.Daniela Lucia Muntean

Decan al Facultății de Farmacie a UMFST “G.E.Palade” Tg Mureș

Mara Toganel

reprezentant Institutia Prefectului Mures

Ion Aleodor Roman

Comisar de poliție Agenția Națională Antidrog, desemnat șef al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș

Prof. Univ. Dr. Vari Camil Eugen

Facultatea de Farmacie, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș

Prof. Univ. Dr. Adina Turcu-Stiolica

Universitatea de Medicina și Farmacie Craiova

Șef Lucr. Marius Cherecheș

Facultatea de Farmacie, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș

Șef Lucr. Ion Valentin

Facultatea de Farmacie, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș

Dr. Iuliu Moldovan

Director Executiv DSP Mures

Conf. Univ. Dr Radu Carmen-Corina

Director IML Targu Mures

Gabriela Pîncă

Comisar șef, Inspectoratul Județean de Poliție Mures, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității

Dr. Vlad Nekula

Medic Primar Medicina de Urgenta, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)

Felicia Botoș

Asistent social, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)

Andreia Moraru

Director Executiv Direcția de Asistență Socială Targu Mures

Macarie Ioan

Inspector şcolar pentru management instituțional, ISJ MUREȘ

Biro Rodica

Presedinte CAS Mures

Bercea Maria-Magdalena

Director Crucea Roșie Mures

Koreck Maria

Președinte Asociația Divers

Dorina Matis

jurnalist si autor

Elena Micheu

Director Executiv Institutul Est European de Sanatatea Reproducerii

Maior Carmen Adriana

Psihoterapeut sistemic de familie si de cuplu

OLENA TSIUKEVYCH

Medic psihiatru ucrainean specializat in adictii, MuresHub, consultant IOM

Agenda evenimentului

09:30

Accesul în sală și înregistrarea participanților

10:00

Prof.univ.dr.farm.Daniela Lucia Muntean

Decan al Facultății de Farmacie a UMFST “G.E.Palade” Tg Mureș

Mara Toganel

reprezentant Institutia Prefectului Mures

Andreia Moraru

Director Executiv Direcția de Asistență Socială Targu Mures

Ion Aleodor Roman

Comisar de poliție Agenția Națională Antidrog, desemnat șef al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș

Conf. Univ. Dr Radu Carmen-Corina

Director IML Targu Mures

Gabriela Pîncă

Comisar șef, Inspectoratul Județean de Poliție Mures, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității

Dr. Iuliu Moldovan

Director Executiv DSP Mures

Biro Rodica

Presedinte CAS Mures

Macarie Ioan

Inspector şcolar pentru management instituțional, ISJ MUREȘ

Marius Dumitrescu

Antreprenor social, Administrator Farmacia Sociala, Presedinte Asociatia Suryam

12:30

Pauză de prânz & Networking

13:30

Prof. Univ. Dr. Adina Turcu-Stiolica

Universitatea de Medicina și Farmacie Craiova

Regimul juridic al medicamentelor stupefiante in farmacia comunitara si de spital. Proceduri de buna practica farmaceutica

- evidenta, depozitarea si eliberarea medicamentelor stupefiante - procedura de depozitare si distrugere a medicamentelor stupefiante si psihotrope expirate sau predate/returnate de catre pacienti - lista preparatelor care contin substante stupefiante si psihotrope (transparenta decizionala)
Prof. Univ. Dr. Vari Camil Eugen

Facultatea de Farmacie, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș

Dr. Vlad Nekula

Medic Primar Medicina de Urgenta, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)

Felicia Botoș

Asistent social, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)

Maior Carmen Adriana

Psihoterapeut sistemic de familie si de cuplu

OLENA TSIUKEVYCH

Medic psihiatru ucrainean specializat in adictii, MuresHub, consultant IOM

Dorina Matis

jurnalist si autor

Elena Micheu

Director Executiv Institutul Est European de Sanatatea Reproducerii

Koreck Maria

Președinte Asociația Divers

16:00

Concluzii & Închiderea evenimentului

Moderatori

Marius Dumitrescu

Antreprenor social, Administrator Farmacia Sociala, Presedinte Asociatia Suryam

VIZI IULIA

Specialist comunicare Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile